Confidențialitate
Ultima actualizare: august 2026
Pagina asta spune ce date personale colectează site-ul, de ce, și ce poți face în privința lor. Pe scurt: doar cât e nevoie ca să funcționeze contul și cursurile tale.
1.Ce se colectează
- Cont: adresa de email, parola (păstrată doar ca amprentă criptografică, niciodată în clar), numele dacă îl completezi, limba preferată.
- Onboarding: cum vrei să ți se spună, vârsta, experiența de dans și ce cauți aici. Se folosesc ca să îți recomandăm de unde să începi și ca să știm pe cine antrenăm.
- Antrenament: ce cursuri ai, ce lecții sunt deschise, care sunt marcate ca terminate și unde ai rămas într-un clip.
- Comenzi: numărul comenzii, suma, moneda, starea plății și identificatorul sesiunii Stripe. Numerele de card nu ajung niciodată aici.
- Mesaje: ce scrii în formularul de contact.
2.De ce, și pe ce temei
- Ca să îți livrăm cursurile plătite și să îți ținem contul: executarea contractului.
- Ca să emitem și să păstrăm evidența comenzilor: obligație legală.
- Ca să răspundem la mesaje: interes legitim.
- Ca să trimitem vești despre cursuri noi, doar dacă ai bifat: consimțământ, pe care îl poți retrage oricând.
3.Cine mai vede
- Stripe, pentru procesarea plăților.
- Furnizorul de găzduire pe care rulează serverul și baza de date.
- Nimeni altcineva. Datele nu se vând, nu se închiriază și nu se dau pentru publicitate.
4.Cât timp se păstrează
Datele de cont și de antrenament, cât timp există contul. Evidența comenzilor, cât cere legislația contabilă. Mesajele din formular, cel mult doi ani.
5.Drepturile tale
Poți cere o copie a datelor, corectarea lor, ștergerea, restricționarea prelucrării sau portabilitatea, și te poți opune prelucrărilor bazate pe interes legitim. Scrie la adresa din josul paginii și primești răspuns în 30 de zile.
Dacă ți se pare că datele sunt prelucrate prost, poți depune plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
6.Securitate
Parolele sunt păstrate ca amprente bcrypt. Sesiunile stau în baza de date și pot fi retrase. Traficul merge prin HTTPS. Niciun sistem nu e perfect, dar nimic de aici nu e stocat într-un fel care ar face o scurgere ușor de exploatat.
